Reusim cumva sa ducem copiii la scoala, la cursuri, sa planificam vacante, petreceri, dar de cele mai multe ori ne este greu sa spunem o poveste linistita seara inainte de culcare. Iar acea poveste este lucrul de care copilul are cea mai mare nevoie.
Emotiile puternice ale copilului sunt, uneori, declansate de nevoi esentiale care nu sunt satisfacute si pe care cel mic nu le poate verbaliza. Majoritatea parintilor se concentreaza asupra nevoilor fizice ca somnul, mesele si igiena. Dar uitam, de multe ori, de cele mai profunde nevoi ale copiilor:
· Sa stie ca parintii ii adora, le place sa aiba grija de ei si de ingrijesc de fericirea lor (pretuire, siguranta, stima de sine)
· Sa se simta cu adevarat vazuti, cunoscuti, acceptati si apreciati, cu tot cu aspectele lor “rusinoase” ca furia, gelozia, meschinaria si lacomia (iubire neconditionata)
· Sa ramana conectati cu fiecare parinte, prin clipe petrecute frecvent impreuna relaxat, jucaus, nestructurat si pentru afirmare (intimitate, apartenenta)
· Sa isi proceseze emotiile dificile de zi cu zi (plenitudine emotionala, acceptare de sine)
· Sa actioneze din proprie initiativa pentru a avea un impact asupra lumii (autodeterminare, putere)
· Sa-si aduca contributia (valoare, sens)
Copiii nu pot numi aceste nevoi, dar nu se dezvolta armonios daca nu le sunt implinite. Dimpotriva, par nefericiti, necooperanti, nesatisfacuti. Nimic nu pare suficient de bun pentru ei. Cer mai mult si mai mult. Mai mult timp inainte de culcare. Mai multe dulciuri decat fratele. Mai multe posesiuni materiale.
Dar mai mult din ceea ce nu este cu adevarat necesar nu ne poate satisface cele mai profunde dorinte.
Din fericire, copiii ne dau de stire atunci cand nevoile nu le sunt implinite. In realitate, orice comportament “inadecvat” este un SOS al copilului, atragandu-ne atentia catre nevoile nesatisfacute sau sentimentele dificile. Daca iti asculti copilul si ii dai de inteles ca ii iei nevoile in serios, il vei vedea relaxandu-se, fara a simti ca trebuie sa lupte pentru a-si satisfice nevoile. Se va simti, apoi, asa cum ne simtim cu totii cand nevoile ne sunt implinite: confortabil, fericiti, deschisi si recunoscatori. Abia atunci sunt copiii pregatiti sa coopereze.
Cand copiii se simt neputinciosi in a ne convinge ca nevoile lor sunt legitime, scancesc, transforma totul intr-o lupta de putere sau devin apatici si sfidatori. Este ceea ce, in general, numim comportament “rau”, dar l-am putea, de asemenea, considera o strategie copilareasca si disfunctionala de a-si satisfice nevoile legitime.
Asta inseamna ca nu ar trebui sa te irite? Probabil e inevitabil. Insa transformarea iritarii tale te va face mai eficient in schimbarea comportamentului copilului. Aminteste-ti ca cel mic nu face decat sa incerce sa isi satisfaca nevoile sale specific umane si ca ajutorul tau este esential in a-l sprijini in acest sens.
Fireste, nu toate dorintele sunt nevoi. Dar cand satisfacem nevoile mai profunde ale copilului, de a fi vazut, apreciat si conectat, va fi mai fericit si mai cooperant, astfel incat ii vom putea gestiona dezamagirea ca spunem nu unor dorinte trecatoare despre care ei cred ca i-ar face fericiti. Aceste dorinte nu sunt, de fapt, nevoi, ci strategii de a-si implini nevoile. Atentia din partea parintelui i-ar putea implini nevoia de dulce mai bine decat o bomboana.
Articol inspirat de Laura Markam – “Parinti linistiti, copii fericiti. Cum inlocuim tipetele cu conectarea”