"Nu merge! Nu pot să fac asta!” îl aud pe Victor strigând. Sar ca arsă, trebuie să-l ajut repede. Până să ajung eu din camera alăturată, problema a fost rezolvată. Îl găsesc mulțumit și bucuros că a reușit.
Îmi amintesc apoi de situațiile în care am intervenit și i-am oferit eu soluțiile și îmi dau seama că am greșit.
Intervenția unui adult în joaca sau munca unui copil care se străduiește să facă ceva poate atenua frustrarea momentan, dar pe termen lung poate fi demotivant.
În cercetările experimentale recente, s-a constatat că atunci când adulții preiau o sarcină dificilă, copiii sunt predispuși să renunțe mai repede la următoarea. Copiii pot interpreta ajutorul ca dovadă că nu sunt capabili sau că un adult va îndeplini întotdeauna sarcini dificile pentru ei, așa că nu merită să depună prea mult efort.
Este firesc să vrei să intervii atunci când îți vezi copilul luptându-se. Dar preluarea controlului nu este de obicei o idee bună. În loc să depășești tu provocările copilului tău, ajută-l să recunoască următorii pași posibili pe care îi poate face singur. Există o diferență între a oferi sugestii și a face singur.
Nu săriți și nu rezolvați problemele copilului înainte de a depune efort constructiv mai întâi. Și nu interveniți când nici măcar nu a cerut ajutor.
Oferiți copiilor indicii și mai mult timp pentru a rezolva o problemă. Întrebați: „Ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai încerca ...” Aveți încredere în capacitatea copiilor de a învăța și vor deveni ei înșiși mai încrezători.
Să fiți cu-minți deschise!
Articol inspirat de https://characterlab.org/tips-of-the-week/step-back/