Daca numeroase familii se bazeaza prea mult pe pedepsire si disciplina aspra, multe merg prea departe in directia opusa, a permitivitatii excesive. Acestea trebuie aplicate cu iubire si intr-o maniera relaxata, nu cu furie sau ca razbunare. Cei mai multi dintre noi credem ca trebuie sa alegem intre “dragoste dura” si “totul e permis”, insa e posibil sa stabilim limite si sa avem asteptari mari de la copii si, totodata, sa avem empatie fata de sentimentele lor si intelegere fata de nevoile lor.
In primul rand, trebuie sa intelegem diferenta intre nevoile reale ale copilului si dorinta sa, lipsita de realism, de a fi centrul absolut al universului. Indeplinirea tuturor capriciilor nu este totuna cu implinirea nevoilor legitime. Nu poti razgaia un bebelus dandu-i de mancare cand ii este foame. Nu poti razgaia un copil mai mare oferindu-i atentie, dragoste sau alinare. Cand copilul are o nevoie, impliniti-o! Nu e totuna cu a-l sluji la fiecare pas, mai ales pe masura ce creste, fiindca are totodata nevoie de independenta si sa se simta competent si matur. Trebuie sa implinim si aceste nevoi.
Cand le dam copiilor un lucru, din respect fata de alegerea lor, asta nu inseamna ca-I razgaiem. In definitiv, noi controlam toate resursele familiei, iar ei trebuie sa ceara lucruri pe care noi nu suntem nevoiti sa le cerem nimanui. Pe de alta parte, daca le dam ceva pentru ca ne temem de reactia lor emotionala sau pentru ca ne simtim vinovati, suntem pe calea spre permisivitate excesiva. Adevarata sursa a razgaierii consta in a le ceda copiilor, desi judecata ne spune ca nu e bine. Poate ca nu suportam sa-i vedem simtim ori exprimand tristete, furie sau frustrare. Putem refuza sa credem ca se simt chiar atat de neplacut sau poate pur si simplu nu vrem sa-I auzim facand taraboi. Oricum ar fi, nu le oferim ceva, ci le cedam.
Parintii excesiv de permisivi cred de obicei ca intaresc puterea copilului lor. Pot sa-i ingaduie sa minta ori sa fure, sa nu faca treburi gospodaresti ori sa stea bosumflat toata ziua, fara urmari si fara limite. Tuturor copiilor le sunt benefice asteptarile mari la adresa lor si mai ales asteptarea de a fi morali si de a-si aduce contributia in familie. Daca nu li se ofera limite ferme si clare, copii ajung sa se simta fie omnipotenti, fie lipsiti de control. Niciuna dintre aceste variante nu echivaleaza cu increderea in sine autentica. Copiii omnipotenti sunt revoltati de orice lucru care le aminteste ca nu controleaza intregul univers. Copiii lipsiti de control se uita la parinti si-si zic: “Oh, daca ei nu detin controlul, cine il detine?” Rezultatul este fie atitudinea tematoare, fie rasturnarea casei, fie ambele.
Daca sunt stabilite cu dragoste si respect, limitele ofera structura si siguranta. Acestea ii permit copilului sa simta mai putina anxietate in fata propriilor impulsuri. Totodata, limitele ii ajuta pe copii sa se simta mai feriti de alte pericole din lume: Mama si tata sunt suficient de puternici sa ma apere de primejdie pana cand pot sa plec din cuib si sa zbor singur, dar nu atat de puternici incat sa nu-mi pot incerca aripile niciodata.
Articol inspirat de Lawrence J. Cohen – Retete de jocuri