Seria de interviuri despre cum să te iubești și cum să-ți dezvolți o stimă de sine sănătoasă este o inițiativă Beauty of Life, care își propune să ofere informații cât mai diverse despre mecanismele psihologice din spatele gândurilor și comportamentelor noastre, de unde să ne informăm corect și ce putem face concret pentru a fi mai buni cu noi, a ne accepta și iubi pe deplin.
Interviul de astăzi este ceva mai special, pentru că este vorba despre cum ne învățăm copiii să se iubească. Știm deja că în copilărie se naște iubirea de sine, iar dacă în cazul nostru nu rămâne decât să lucrăm la noi, să ne descoperim și să ne iubim tot mai mult, pe zi ce trece, în cazul copiilor avem responsabilitatea de a-i învăța încă din primele zile totul despre iubire.
Gabriela Tranciuc este mamă a doi copii minunați – Mara și Victor, care i-au schimbat viața și datorită cărora a devenit coach SoulKids. Programele sale de coaching individual sau de grup urmează metodologia SoulKids și sunt orientate pe creșterea stimei de sine a copilului, pentru a-și descoperi pasiunile, talentul și abilitățile proprii și pentru a-și consolida sentimentul de încredere în sine. Mai multe informații despre SouldKids poți descoperi pe pagina de Facebook.
Mai concret, ce este iubirea de sine și cum se poate măsura?
Iubirea de sine începe cu acceptarea a ceea ce ești. Înseamnă să te simți bine în pielea ta, să fii tu însuți/însăți, să nu te compari cu ceilalți și să apreciezi ceea ce ai.
Fiecare dintre noi se naște cu un potențial imens. Fiecare are propriile calități și este important să le cunoști, să le apreciezi și să le dezvolți. La SoulKids, noi spunem că suntem unici și speciali. Suntem unici, fiindcă nu mai este nimeni ca noi din cele peste 7 miliarde de oameni din lume. Suntem speciali, fiindcă avem cu toții calități deosebite cu care ne naștem sau pe care le dezvoltăm în timp. Când ne dăm seama de acest lucru, atunci stima de sine și încrederea noastră cresc.
Cu toții ne naștem cu încredere în sine, dar ea poate fi afectată de mulți factori pe parcursul vieții. Încrederea noastră este dată în primul rând de vocea noastră interioară, de modul în care ne vorbim în mintea noastră, de povestea pe care ne-o spunem despre noi înșine. Iar această voce interioară poate fi influențată foarte ușor de părinți (cel mai adesea) și de anturaj (prieteni, colegi, profesori etc.). De cele mai multe ori preferăm să privim în exterior și să ascultăm ce spun ceilalți despre noi, în loc să vedem ce avem noi de fapt în interior.
Vestea bună este că încrederea în sine poate fi învățată și dezvoltată. Doar noi avem putere asupra minții noastre și doar noi putem hotărî ce alegem să credem despre noi. Mintea noastră poate hrăni încrederea sau o poate slăbi. Mintea noastră este foarte puternică și poate crește. Este ca un mușchi care poate fi antrenat.
În sinea noastră avem atât gânduri negative, cât și pozitive. Gândurile pe care le hrănim mai mult devin mai puternice, așa cum se dezvoltă un mușchi pe care îl antrenam mai mult. Cum putem face să hrănim gândurile bune? Simplu, obișnuindu-ne mintea să gândească pozitiv, căutând în jurul nostru și în orice situație ceva bun, ajutându-i pe ceilalți, făcând fapte bune. Și nu în ultimul rând, folosind puterea afirmațiilor. Creierul uman învață prin repetiție, iar în momentul în care ne repetăm în minte afirmații precum „Sunt unic! Sunt special! Voi reuși!”, ajungem să credem în ele și aceasta devine realitatea noastră.
Fiecare este creatorul propriei sale realități și autorul propriei sale povești de viață. Așadar, totul se petrece în mintea noastră, ea este cea care ne determină încrederea. Viața, cei din jur, nu te opresc în a-ți împlini dorințele și visele, doar gândirea ta (mindset) poate face asta. Orice crezi că este adevărat, va fi adevărat pentru tine. Dacă tu crezi că ai valoare, că meriți ce-ți dorești, că poți sau nu și crezi în toate aceste lucruri, ai dreptate.
Cum arată și se comportă un copil cu o stimă de sine sănătoasă?
Stima de sine reprezintă credința inerentă în valoarea, abilitatea și capacitatea propriei persoane. Este o abilitate care poate fi dezvoltată și care, de altfel, reprezintă fundamentul pe care construim la SoulKids. Prin povești iscusite, discuții, exerciții, tehnici de învățare accelerată, jocuri, copiii învață să se cunoască mai bine și să creadă în valoarea lor.
Un copil cu o stimă de sine ridicată știe că este valoros, își va recunoaște calitățile și punctele forte și va crede că poate reuși. Se arată mai încrezător, mai fericit și mai sigur de sine. Are o minte deschisă și este dornic să învețe, este curios, inventiv, nu îi este frica să greșească și nici să încerce lucruri noi. Un copil încrezător este capabil să obțină ajutor de la ceilalți dacă întâmpină dificultăți, poate să construiască relații de colaborare și prietenie bazate pe încredere în beneficiul lui și al celorlalți. Un copil încrezător are visuri îndrăznețe, pe care va crede că le poate îndeplini și nu va renunța la ele în pofida dificultăților. Știe și crede că, dacă își propune, poate realiza orice. Are o atitudine de tipul „Pot să fac asta!”. Este ceea ce învățăm la SoulKids.
Ce acțiuni simple, dar eficiente, putem face zi de zi alături de copii, pentru a le arăta că îi iubim și îi acceptăm exact așa cum sunt?
În primul rând, este esențial ca părintele să înțeleagă importanța iubirii necondiționate și puterea acceptării. Cum spune și Thomas Gordon, acceptarea parentală a copilului este ca un sol fertil, în care dintr-o sămânță minusculă, crește o floare minunată. Solul îi dă seminței posibilitatea de a ajunge floare. Declanșează capacitatea seminței de a se dezvolta, însă capacitatea este în întregime în sămânță. Exact ca în cazul seminței, în organismul copilului există capacitatea de a se dezvolta. Acceptarea este că solul îi dă copilului posibilitatea de a-și valorifica potențialul.
Din păcate, solul pe care îl oferă cei mai mulți părinți pentru dezvoltarea copiilor lor este plin de evaluări, păreri categorice, critici, predici, morală, mustrări și ordine – mesaje care transmit neacceptarea copilului așa cum este. Limbajul acceptării îi face pe copii să-și deschidă sufletul. Se simt liberi să-și împărtășească sentimentele și problemele. Când învață cum să exprime în cuvinte un sentiment lăuntric de acceptare față de copil, părinții ajung în posesia unui instrument care poate produce rezultate uimitoare. Își pot influența copilul să se accepte, să se placă și să dobândească sentimentul propriei valori. Îl pot ajuta să învețe cum să-și rezolve problemele care apar inevitabil în viață și îi pot da puterea de a trata în mod constructiv obișnuitele dezamăgiri și suferințe ale copilăriei și adolescenței.
Din toate efectele acceptării, niciunul nu e mai important ca sentimentul lăuntric al copilului că este iubit. Pentru că a-l accepta pe celălalt așa cum este e un adevărat act de iubire; să fii acceptat înseamnă să te simți iubit. Nici nu ne dăm seama ce forță imensă are sentimentul că ești iubit; poate încuraja dezvoltarea minții și a corpului, fiind probabil cea mai eficientă forță terapeutică pe care o cunoaștem.
Așadar, cele mai simple lucru pe care părinții le pot face este să le arate copiilor că sunt acolo pentru ei, să-i iubească necondiționat, să-i accepte, să-i asculte, să-i încurajeze, să le fie sprijin când au o nevoie sau o problemă. Și, cel mai important, să petreacă timp special cu ei.
Eu susțin ideea lui Lawrence J. Cohen de parentaj prin joc. Interacțiunea prin joc cu părinții lor este, pentru copiii de toate vârstele, o cale importantă de a dezvolta legături apropiate, sentimentul siguranței și atașamentul.
Jocul este modalitatea copiilor de a ne povesti despre viața lor. Jucând ceea ce vor ei, așa cum vor ei, îi ascultăm cu adevărat. Este important să fim implicați în jocul lor și să-i lăsăm să ne ghideze.
Ni s-a întâmplat tuturor să vrem să spunem cuiva ceva, iar acea persoană să ne întrerupă întruna, să schimbe subiectul sau să ne spună ce să facem ori ce să simțim. Detestăm acest lucru și totuși, așa ne purtăm mai mereu cu copiii. Le spunem: “Nu-mi place jocul ăsta!” sau preluăm conducerea jocului, aratându-le cum trebuie jucat corect. Din păcate, când spunem: “Nu vreau să mă joc!”, copiii interpretează asta drept: “Nu vreau să vin lângă tine, în lumea ta!”. Și atunci nu-i de mirare că ne spun: “Nu vreau să merg la școală!”, “Nu vreau să fac asta!”. Copilul spune pur și simplu că nici el nu vrea să intre în lumea noastră. De ce este atât de important să nu spunem “nu” întotdeauna?
Imaginați-vă că vi s-au întâmplat niște lucruri care v-au speriat, v-au derutat ori v-au copleșit și n-aveți voie să vorbiți despre ele. Acum imaginați-vă că nu aveți voie nici măcar să vă gândiți la ele. Exact așa se întâmplă când nu lăsăm un copil să se joace așa cum vrea.
Jocul e modul lui de a vorbi și gândi.
De asemenea, e important să știm că, atunci când copiii aleg ce să joace și cum, li se umple paharul. Umplerea le stimulează încrederea în sine și le întărește relația cu voi. Cea mai bună cale de a vă lăsa călăuziți de copii este să alocați o oră sau două în care copilul deține controlul în întregime.
În plus, copilul are nevoie de atenția ambilor părinți. Parentajul prin joc este o atitudine permanentă, o modalitate de a fi mai apropiați de copii și a ne amuza mai mult împreună cu ei, lăsându-i să învețe și să crească fără presiune și fără frică. Ne va ajuta să ne depășim limitele și să devenim mai răbdători, mai creativi – un partener de joacă minunat pentru copil.
Sunt diferențe între fete și băieți, ar trebui să avem metode diferite sau să fim atenți la anumite aspecte ce țin de gen?
Eu nu cred în diferența de gen, singura diferență în care cred este că suntem cu toții diferiți, avem calități și interese proprii, însă copiii au cu toții aceleași nevoi emoționale și sociale, fie că sunt fete sau băieți. De fapt, sunt cinci nevoi emoționale esențiale pe care orice ființă umane le resimte:
Nevoia de a fi iubit;
Nevoia de a fi acceptat;
Nevoia de a se simți important;
Nevoia de a fi apreciat;
Nevoia de a fi independent.
La SoulKids lucrăm cu aceste nevoi și îi învățăm pe copii să aprecieze că unicitatea lor nu constă din diferența de gen (care poate duce la alte diferențe, spre exemplu, de rasă, religie etc.), ci din faptul că nu a fost, nu este și nu va mai fi nimeni la fel ca ei. Fiecare este unicat și este important să se aprecieze pentru asta.
Cu toții avem calitățile și pasiunile noastre. De aceea nu putem spune că suntem nici mai buni și nici mai slabi decât altcineva. Suntem pur și simplu diferiți. Suntem speciali pentru ceea ce avem și putem deveni cea mai bună variantă a noastră.
Să ne iubim înseamnă să fim egoiști sau narcisiști?
Nu cred că este un act de egoism sau narcisism să te îngrijești de tine, de bunăstarea ta mentală și fizică, atunci când totul decurge ca un proces firesc, natural și nu devine o obsesie. Eu consider chiar că de cele mai multe ori, se întâmplă exact opusul. Atunci când suntem bine cu noi înșine/însene, devenim mai buni, mai atenți cu cei de lângă noi, ne pasă mai mult și ne implicăm mai ușor în diverse cauze pentru a crea o lume mai bună în jurul nostru.
Ce cărți sau filme recomanzi pentru a ne informa corect și a avea o viziune realistă asupra emoțiilor și dezvoltării încă din primii ani de viață?
Eu prefer să citesc mai mult decât să mă uit la filme, am foarte mulți autori preferați, iar dacă ar fi să fac un top 5 al cărților utile pentru părinți, aș recomanda fără ezitare:
Thomas Gordon – „Părintele eficient”
Lawrence J. Cohen – „Rețete de jocuri”
Daniel Siegel – „Vâltoarea minții”
Carol Dweck – „Mindset”
Laura Markham – „Părinți liniștiți, copii fericiți”.
Un gând de final…
Doresc să împărtășesc câteva lecții esențiale de viață pe care le-am învățat ca SoulKids coach:
Gândește-te la viitorul pe care vrei să-l creezi. Ce ții în minte, vei ține în viață.
Ce este viața ta astăzi nu este cel mai bun lucru, acesta urmează să se întâmple.
Investește acolo unde dorești să crești, în pasiunile tale.
Crezi în valoarea ta. Arată lumii această valoare și n-o lăsa pe ea să-ți stabilească valoarea.
Nimic nu-ți stă în cale când ai încredere în tine! Orice este posibil.
Ia-ți angajamentul: voi fi cea mai pozitivă persoană pe care o cunosc!
Promite să repeți în fiecare zi.